Lista mea de bloguri

Like my blog?

joi, 3 mai 2012

ELF - parerea mea sincera

Buna dimineata!

astazi o sa impartasesc cu voi parerea mea sincera si dezinteresata despre produsele ELF. Prima data am auzit de aceste produse pe vlogurile americane de makeup in urma cu cativa ani, iar mai apoi si in blogosfera romaneasca din ce in ce mai des. Am evitat sa comand pentru ca la acel moment nu exista varianta .ro a site-ului si nu vroiam sa platesc taxele de expediere din UK. In fine, de indata ce am aflat de existenta site-ului din Romania, m-am pus de comandat. M-au surprins de la bun inceput preturile foarte, foarte mici si acesta a fost motivul principal pentru care nu am avut foarte mare incredere in calitatea produselor (nu prea cred ca exista foarte ieftin si foarte bun, in cel mai bun caz raportul poate fi convenabil ca pret si bun calitativ :) ). Oricum, nici acum, la un an de la prima mea comanda si dupa ce am testat si rastestat produsele lor nu pot sa ma pronunt 100%... asa ca o sa ma va spun parerea mea despre cateva produse pe care le-am incercat:

Batonul corector (All Over Cover Stick) nu a functionat pentru mine... Desi am ales cea mai deschisa nuanta, tot e prea inchis pentru tenul meu si, mai rau, capata reflexii portocalii la scurt timp dupa aplicare, aratand foarte foarte artificial. Nici ca rezistenta nu pot sa zic ca m-a impresionat, pe tenul meu gras/ mixt nerezistand mai mult de 2 ore.











Rujurile de buze - aici trebuie sa tinem obligatoriu cont de faptul ca un ruj costa doar 8 lei! La pretul pe care il are, isi face onorabil treaba, fara a excela la vre-un capitol. Hidrateaza, are o acoperire bunicica, dar scartaie la capitolul rezistenta. Oricum, este un produs rezonabil, am folosit si rujuri (mult) mai scumpe cu o calitate similara sau mai proasta. Voi mai cumpara cu siguranta ruj ELF pentru ca nu sunt o mare amatoare de rujuri si nu consider ca merita sa investesc foarte mult in acest produs.













Lacurile de unghii ELF sunt bune. Rezista cu succes pe unghii 3 zile in conditiile in care spal vase zilnic si, cand incepe sa se duca, se ciobeste doar la varful unghiei, nu se desprinde inestetic in fasii ca alte lacuri. Culorile sunt foarte frumoase, unele dintre ele necesita aplicarea intr-un singur strat, altele in doua. Pensula aplicatoare este ok, asigura precizie in aplicare. Se usuca relativ repede. Per ansamblu, ma declar multumita.







Tusul de ochi e de departe produsul care m-a dezamagit cel mai mult! Poate si pentru ca il folosesc zilnic si este elementul central al machiajului meu de zi cu zi. Tocmai de aceea am devenit destul de pretentioasa si ma astept de la un tus sa fie negru intens, sa se aplice intr-o linie continua si intensa de la prima tusa de pensula, sa nu se intinda si sa reziste minim 8 ore fara probleme pe pleoapele mele grase fara primer! Eyelinerul de la ELF nu face nici unul din aceste lucruri... NU este negru, desi ar trebui sa fie, ci un negru spalacit. De aplicat se aplica ok, insa trebuie sa insisti ca sa nu para un gri nasol, sters pe pleoapa. Este singurul eyeliner folosit (si am folosit inclusiv Kallos sau Avon) care se intinde si se dizolva in sebum dupa o ora de la aplicare. Cu primer se comporta mai decent, dar nici intr-un caz nu l-as mai cumpara!







Primerul pentru ochi - este un produs bun! Chiar bun avand in vedere ca are pretul de 8 RON! Am terminat deja un tub si mi-am mai luat unul. Il folsesc zilnic in machiajul de zi, ca sa economisesc primerele mai scumpe.  Asigura rezistenta machiajului si acesta nu se mai strage in pliul pleoapei. Nu am observat sa amplifice intensitatea culorilor, cum fac alte primere, dar nu poti fi cu toate, nu-i asa? :)










Fardurile de pleoape pudra, pe cele crema nu le-am testat, nu mi se potrivesc - Sunt ok, mai bune decat alte farduri muuult mai scumpe. Rezista cu succes pe pleoape pana la 12 ore, purtate cu primer. Fara primer nu le-am incercat, mi-a fost teama. De altfel, foarte putine sunt fardurile care imi rezista mie pe pleoape fara primer ore in sir. Sunt pigmentate, matasoase si disponibile in combinatii foarte indraznete si neasteptate. Spre deosebire de alte farduri quad palette care au nuante foarte asemanatoare si din aceeasi gama coloristica (bej cu maro deschis si maro ciocolata sau bleu cu albatru marin si bleumarin etc), cele ELF sunt disponibile si in culori complementare: mov-verde, galben-violet-pruna etc.


Sunt cateva din produsele pe care le-am testat un timp indelungat, ca sa pot sa imi fac o parere intemeiata.... Concluzia va apartine, pentru ca eu in momentul de fata nu stiu daca imi plac sau nu produsele ELF... Nici nu stiu daca o sa le mai cumpar sau nu.. Probabil ca o sa imi mai iau oje si primer. Fardurile pe pleoape totusi prefer sa mi le iau din alta parte. Ca sa formulez totusi o idee de final, pot spune ca pe mine ELF nu m-a dat pe spate prin calitatea produselor, ci mai degraba m-a impresionat prin costul redus al prodsuselor, cost care pe de o parte ma bucura, pe de alta ma ingrijoreaza. Nu sunt o fina cunoscatoare a componentelor produselor cosmetice sa sa imi pot da seama de nocivitatea sau lipsa de nocivitate a acestor produse, dar va rog pe voi daca va pricepeti sa lasati un comment vis-a-vis de acest subiect. Astept de asemenea sa imi spuneti daca voua va plac produsele ELF.

Va pup!

Nota: pozele produselor au fost preluate de pe site-ul http://www.eyeslipsface.com.ro/

marți, 1 mai 2012

The Makeup Shop

Salutare tuturor dupa o luuunga pauza :)

In primul meu post de dupa "despartire" as vrea sa va vorbesc despre recenta descoperire pe care am facut-o, site-ul www.makeup-shop.ro, si experienta mea cu prima comanda facuta. In primul rand, am ramas placut impresionata de multitudinea de lucrusoare minunate pe care le-am gasit pe acest site, dar si de faptul ca pot cumpara produse Sleek, produse pe care imi doresc sa le incerc de fooaaarta multa vreme! Zis si facut... am facut prima comanda saptamana trecuta si am primit-o in 48 de ore lucratoare prin curierat rapid, produsele ambalate foarte ok, in folie protectoare si in stare ireprosabila.
Am optat pentru:
  • Sleek - ONE Water Based Finishing Powder
  • Eyeliner waterproof negru de la Wet'n Wild
  • Pearl Eyeliner in nuanta Sorceress (un mov inchis perlat) de la Beauty UK pe care mor de nerabdare sa il incerc 
  • Oja gri mat de la Beauty UK (nuanta Slate)
Despre calitatea produselor inca nu pot sa va spun nimic pentru ca nici nu le-am testat inca, insa promit sa revin cu un review pentru fiecare in parte. Parerile pe care le-am citit pe bloguri insa sunt pozitive, motiv pentru care am si facut aceste alegeri.

In final, trebuie sa mentionez ca ma declar multumita de prima mea comanda, inclusiv de micile detalii care fac diferenta, adica un card de multumire personalizat pe care l-am gasit in cutie. Va recomand acest site cu caldura, face o treaba cu adevarat buna!

Pupici!

duminică, 27 noiembrie 2011

Ce ne tine de cald iarna asta...

Se pare ca iarna incepe sa se instaleze confortabil in tara noastra, ceea ce nu poate decat sa ma bucure. Sunt un foarte mare fan al sarbatorilor de iarna si deja am inceput sa colind magazinele in cautarea decoratiunilor de Craciun, fiind primul nostru Craciun in casa noua, in calitate de sot si sotie :D

Revenind la oile noastre, pe langa ceaiuri aromate, vin fiert si ciocolata calda delicioasa, iarna asta trebuie sa avem in garderoga articole calduroase si pufoase care sa ne ajute sa infruntam gerul de afara, pentru ca, dragele mele, se anunta o iarna foarte rece!

Cand eram mai mititica, pe la varsta adolescentei, umblam iarna foarte subtire imbracata, cu gecute subtiri si scurte si bluzite la fel... Degeaba duceau parintii mei interminabile razboaie cu mine, eu ma incapatanam sa cred ca orice articol vestimentar mai gros decat un tricou de bumbac este total anti fashion si ma face sa par ridicola! Ei bine, vremurile acelea au trecut, am invatat mai multe despre stil si despre moda si am inteles ca iarna este un anotimp foarte oferatant si din punct de vedere vestimentar. De-a lungul anilor am invatat sa imi cumpar articole vestimentare si frumoase, dar si practice. Nu stiu in alte orase cum e, dar pentru clujence reprezinta o adevarata provocare sa umble pe tocuri inalte iarna! Daca ai mult de mers pe jos, pe mai toate strazile, ca sa nu mai vorbim de alei, este un strat destul de gros de gheata care iti poate crea probleme chiar daca porti incaltaminte adecvata! Asadar, recomand incaltamintea de sezon, cu talpa anti-derapanta si imblanita, ca sa ne fie cat mai cald.Va propun:







Pentru sezonul de iarna, este se asemenea obligatoriu sa investim intr-o jacheta foarte calduroasa si comoda. Personal, nu fac rabat de calitate cand vine vorba de achizitionarea unei haine de iarna, asta pentru ca o sa o port foarte mult si tin neaparat sa arate impecabil, sa imi place foarte mult modelul, sa fie un model "purtabil" cel putin trei sezoane si sa fie calduroasa. Sezonul acesta m-au atras jachetele lungi, matlasate, din fas, iar achizitia mea a fost aceasta geaca Zara:

Va mai recomand:



Daca este pe gustul vostru, puteti miza cu succes si pe o haina de blana, foarte la moda in acest sezon (blana articifiala, desigur, ca sa mentinem trendul ECO):


Daca totusi o haina de blana este "prea mult" pentru voi, puteti sa va incalziti cu un guler de blana, care merge foarte bine purtat cu un palton elegant sau o jacheta de stofa:

Pentru cele care nu sunt adeptele blanii, fie ea si artificiala, gulerele de blana pot fi cu succes inlocuite de fulare tricotate, supradimensionate. Sunt foarte populare, relativ ieftine si pot fi foarte usor asortate:



Ultimul articol despre care o sa va vorbesc imi tine de cald deja de doua ierni si este categoric preferatul meu. Este vorba de rochia pulover! Stilistic, m-a salvat din multe situati, reusind cu ajutorul ei sa creez tinute casual foarte dragute si calduroase! Reprezinta o alternativa chic la clasica deja combinatie jeans + pulover si, cu ajutorul unor colanti si a unur cizme inalte, poti crea tinute foarte dragute si la moda! Rochia pulover a fost vedeta si pe podiumurile de moda, fiind prezenta in colectiile mai multor designeri. Sugestii de purtare:







Sa aveti o iarna frumoasa!

marți, 22 noiembrie 2011

Next Top Model by Catalin Botezatu

Cu riscul de a supara mai multe persoane, nu l-am avut niciodata la inima pe Botezatu si nici nu il consider atat de talentat precum este vazut la ora actuala in Romania (ca o scurta paranteza, exista tineri designeri care creeaza lucruri minunate, la o valoare mult peste cea a lui Bote, dar din lipsa de promovare in media - a se intelege lipsa de posibilitati materiale- nu au reusit sa ajunga la fel de celebri sau de vanduti). Insa nu acesta este subiectul postarii mele de azi...

Din cand in cand urmaream emisiunea Next Top Model by Catalin Botezatu, sezonul 1, din plictiseala si lipsa de altceva. Daca in acel sezon mi-a venit extrem de greu sa inteleg cum Madalina, pitipoanca aceea de Dorobanti, a reusit, in ciuda unor defecte de ordin fizic strigatoare la cer (nu ca as fi eu vre-o zeita a frumusetii, dar macar nu ma duc sa concurez la Next Top Model...) si a varstei de 27 de ani (?!) sa ajunga pana in finala, sezonul acesta lucrurile stau si mai rau! Mi-am dat seama destul de tarziu ca aceasta emisiune este facuta strict pentru obtinerea unor audiente mari si nu are nici o legatura cu "emisiunea mama" si formatul original al acesteia. Nu stiu daca voi urmariti acest show, dar eu am ramas socata in anumite momente de penibilitatea show-ului. Pe langa faptul ca anumite fete nu au ce cauta acolo pentru ca realmente arata ca niste traseiste care au adormit in solar, ci nicidecum ca niste modele de talie mondiala, se mai si comporta ca niste mahalagioaice nesimtite. Sincer, e strigator la cer! Ma gandesc cu tristete ca mare parte din audienta emisiunii e formata din fete tinere care vad cum o trupa de fete isi bat joc de o alta fata, o fac sa planga in hohote, o umilesc si o ameninta cu bataia, folosind un limbaj pe care eu una nu l-am auzit decat prin pietele agro-alimentare... Doua concurente, Flori si Iuliana, au un comportament si un limbaj sub orice critica, o etnie indoielnica si o atitudine de vanzatoare de zarzavaturi. Nu reusesc sa inteleg de ce au ales producatorii show-ului sa faca audienta in acest mod, de vreme ce formatul original are o audienta impresionanta fara a se folosi de astfel de momente penibile si complet inadecvate. Practic, emisiunea se rezuma la certuri intre concurente, injuraturi, o gasca de tipe care beau, fumeaza si danseaza lasciv cu modelele masculine... Cam atat! Educativ, nu?


Dincolo de aceste probleme ale emisiunii, care sunt realmente grave si complet needucative, am mai ramas neplacut impresionata de un aspect. Geutatea concurentelor este monitorizata, bieninteles, cu regularitate si strictete. Nimic gresit pana aici, avand in vedere ca este totusi un concurs de modele. Cu toate aceste, anumite momente in care Botezatu striga la fete, le numeste grase, le critica pentru numarul de kilograme si pentru "sunculitele" in exces pot sa fie extrem de daunatoare pentru tinerele telespectatoare, mai ales la varsta adolescentei. Pai cum credeti ca se simte o adolescenta cand vede la TV niste femei frumoase, aproape perfecte (pentru ca au fost selectionate la un astfel de concurs, desigur ca fetele au corpuri foarte frumoase, fara urma de celulita, sunculite etc) criticate pentru greutate si mai stiu eu ce sunculite imaginare?! Oare nu are acest gen de emisiune un impact negativ asupra lor, avand in vedere ca sunt la varsta la care nu pot rationa corect si sunt extrem de influentabile? Oare nu sunt producatorii acestor show-uri indirect responsabili pentru fetele care isi distrug sanatatea intoxicate de ideea perfectiiunii?

Nu pot decat sa concluzionez ca acesta emisiune are o calitate indoielnica, concurentele sunt eliminate pe criterii numai de ei stiute (vedeti exemplul Aidei), iar cele care raman nu raman pentru ca ar avea reale calitati de top-modele, ci pentru ca se pricep, prin scandalurile pe care le genereaza, sa socheze telespectatorii, adica sa aduca audienta...

joi, 17 noiembrie 2011

Ombia nail polish remover pads

Astazi o sa va prezint un produs pe care l-am descoperit intr-o vacanta pe care am petrecut-o in acesta toamna in Ungaria. Am gasit acest produs in magazinele Aldi si sunt sigura ca poate fi cumparat din orice magazin care face parte din reteaua Aldi. Nu cred ca exista astfel de magazine in Romania, cel putin nu in Cluj.

Ombia nail polish remover pads este o inventie geniala!

Cutia contine 60 de bucati, iar pentru o utilizare veti folosi maxim 4-5 discuri in cazul lacurilor foarte colorate (rosu, albastru, negru etc) si intens pigmentate. Ceea ce m-a surprins cand am deschis cutia este mirosul foarte placut si faptul ca nu miros absolut deloc a dizolvant! Ok, sun fara acetona, dar pana si dizolvantele fara acetona au un miros specific de diluant! Discurile Ombia insa, nu.

Sunt imbibate cu un lichid uleios, probabil vitamina E (pe eticheta este mentionata prezenta acestui ingredient) si, in ciuda texturii ciudate, curata foarte bine lacul de unghii si lasa suprafata unghiei si cuticula uleioase. Pelicula uleioasa se absoarbe rapid, lasand cuticula moale si hidratata. Am observat efectul benefic al vitaminei E si pe unghii, acestea aratand mai hidratate si mai sanatoase. Sunt foarte multumita de aceste discuri si mi-e ciuda ca am cumparat doar doua cutii! Sper sa gasesc pe cineva care imi poate aduce din strainatate :)

Recomand cu caldura acest produs tuturor fetelor! Este minunat!


Un weekend minunat tutror!

luni, 14 noiembrie 2011

eMAG - Un exemplu de ASA NU!!!

Din pacate pentru mine, trebuie sa incep iar sa postez, dupa o absenta de mai bine de o luna, cu o postare care ma umple de nervi si ganduri rele. Nu imi place sa critic si incerc sa ma abtin pe cat pot, cautand sa inteleg ce e de inteles, insa ceea ce am patit eu acum depaseste orice posibilitate de intelegere!

Ca sa incep cu inceputul, cum se incepe orice poveste, acum vre-o o luna si jumatate, am cumparat de la eMAG: doua televizoare LG, nu pentru ca ar fi avut cele mai bune preturi din lume ci pentru ca se ofereau niste vouchere cadou, vouchere cu care puteai ulterior sa cumperi alte produse electrocasnice si electronice tot LG. Vad ca printre produse figureaza si " DVD Playere/Recordere, Sisteme Home Cinema, Televizoare, Aparate de aer conditionat, Aspiratoare cu apa & uscate, Masini de spalat rufe, Aparate frigorifice, Cuptoare cu microunde & electrice; citand din regulament" si ma gandesc fericita ca imi pot astfel achizitiona si masina de spalat si aspiratorul cu o reducere foarte buna! (mentionez ca am un voucher de 470 ron si unul de 250). Mi-am ales din timp produsele, urmand ca incepand cu 11 noiembrie sa pot folosi voucherele... In 11 nov, SURPRIZAAAA, nu mai erau DELOC masini de spalat LG, s-or fi terminat toate (?!?!?!) si un singur aspirator amarat pe care nu l-as fi vrut nici gratis! Fix la inceperea perioadei de utilizare a voucherelor! Ce ciudat!


VINERI, 11.11.2011

Sun eu frumos la eMAG si imi spune o domnisoara ca asta este , va depune o sesizare si vedem.
Evident ca nu ma las, fac o sesizare si online, le scriu pe Facebook, Tweeter etc... Il suna o domnisoara pe sotul meu, pe numele ei IOANA CIOCARLAN, intitulata Team Leader Serviciul Reclamatii si Sesizari Clienti, in cursul aceleiasi zile, si ii spune pe un ton mieros ca e totul in regula, sa nu ne facem probleme, ca ne putem alege de la orice brand dorim noi si ca se va rezolva. Ii trimite sotul pe pe mail, la cererea dansei, produsele dorite si seria voucherelor, iar doamna ne asigura ca sambata le primim. Bun... toate bune si frumoase!

LUNI, 14.11.2011

Sun la eMAG sa vad statusul comenzii si aflu cu stupoare (?!?!) ca nu am nici o comanda notata!!!! Ba mai mult, doamna IOANA CIOCARLAN ba e ocupata, ba e in pauza de masa, cert e ca nu mai raspunde nici pe mail, nici la telefon... Teapa de zile mari, as completa, caci incep sa cred ca pot sa arunc la gunoi voucherele respective :( sunt dezamagita si trista, am cumparat de la ei, eu si familia mea, trei TV, monitor si mai multe maruntisuri in valoare pe peste 2000 de euro, iar acum trebuie sa ii sun si sa ma rog de ei sa imi primesc drepturile. Un lucru e clar, eu nu voi mai comnda niciodata de la ei, si nici nu va sugerez voua sa comandati. O firma care se poarta astfel cu clientii fideli nu mai merita sa functioneze! M-am saturat sa traiesc intr-o tara unde firmele se poarta cu clientii ca si cum le-ar face o favoare acestora ca le vand produse sau servicii....

Mare dezamagire, eMAG...

UPDATE: 15:11.2011

Produsele au sosit pana la urma prin curierat rapid. Le-am despachetat,sunt foarte ok. Pacat ca experienta asta, care putea fi foarte frumoasa, s-a dovedit a fi cat se poate de "romaneasca". Bine macar ca s-a rezolvat. Nu stiu totusi daca o sa mai comand de la ei, desi au intr-adevar produse bune la preturi imbatabile...

sâmbătă, 1 octombrie 2011

A venit, a venit toamna


Toamna e anotimpul meu preferat cam dintotdeauna, dar, pe parcursul timpului, lista motivelor pentru care iubesc acest anotimp minunat s-a tot lungit. Recent, pot sa va spun ca toamna e anotimpul in care am devenit din iubita sotie, sub cerul atat de albastru si de senin de septembrie! Apoi, culorile toamnei m-au inspirat intoteauna: galben, ruginiu, maro, portocaliu, visiniu, auriu, verde... Atata bogatie de culoare! In plus, daca vara putem combina doar doua-trei piese vestimentare iar aspectul nostru general este mai sarac astfel din punct de vedere stilistic, ofertanta toamna ne aduce o cu totul alta perspectiva asupra stilului si a modei. Obisnuiesc, toamna de toamna, sa incep sa colind magazinele (mai recent, mall-urile) atunci cand se lanseaza colectiile de tomna-iarna. Ador faptul ca timpul mai rece ne permite de acum sa suprapunem diverse texturi si materiale, ca putem incepe sa purtam camasi, pulovere fine, trenciuri, botine, pantaloni si fuste de-o potriva, ca ne putem juca cu texturi diverse precum matase, stofa, dantela, jeans, tricot de bumbac, piele sau catifea. Magazinele ne imbie de acum cu colectii noi de genti, pantofi si accesorii care ne fura privirea in fiecare vitrina. Incepem deja sa ne gandim la iarna, la perechea de cizme pe care visam sa ne-o achizitionam inca de anul trecut (in cazul meu sunt vre-o trei perechi), la noul palton calduros sau la jacheta matlasata care ne va tine de cald toata iarna si pe care am urmarit-o inca din primavara, atunci cand vizonam la televizor, cu sufletul la gura, lansarea colectiilor de toamna-iarna.
Si, dupa atata naturalete si minimalism cerute de anotimpul cald, indraznim mai mult si in machiaj…


Indraznim sa purtam din nou rujul rosu, eyelinerul care ne-a lipsit atat si culori tomnatice pe pleoape. Iar unghiile, care pe parcursul verii au fost mai mult nude sau pastel, devin acum visinii, maro sau chiar verzi ori kaki.
Daca unele dintre voi poate mai tanjesc inca dupa piscina, nisipuri aurii sau pentreceri pe plaja, eu una ma bucur de fiecare gura de aer racoros pe care o trag in piept, de fiecare frunza ingalbenita pe care o vad cazuta pe trotuar si visez cu ochii deschisi la perechea de botine din piele cu toc inalt si bordura de blanita pe care mi-o voi cumpara, sper, chiar azi … :)


Va doresc o toamna frumoasa!

ShareThis